"O seară cu Moș Crăciun", Maria Georgescu, 11 ani

                                            

În ajunul Crăciunului, într-o casă frumos decorată cu luminițe, locuiau doi copii, pe nume Maria și Aaron, împreună cu părinții lor.

Toți erau veseli că a doua zi dimineață vor găsi sub brad cadourile aduse de Moș Crăciun, mai puțin Maria care nu părea să fie deloc interesată de aceste lucruri.

La un moment dat, a sosit timpul cinei. Pe masă erau frumos așezate fel de fel de preparate. Maria și-a tras scaunul și s-a așezat. După ce s-au adunat toți, Aaron a întrebat:

- Maria, de ce ești supărată? Mâine dimineață vom găsi cadouri sub brad, lăsate de Moș Crăciun.

- Aaron, zise Maria, Moș Crăciun nu există.

După spusele fetei, la masă s-a lăsat o tăcere lungă. Toată lumea încremenise.

- Chiar așa este, zise fata pe un ton amenințător, când o să mai crești o să îți dai seama. Acum ești prea mic...

- Dacă tu zici că Moșul nu există, spuse mama, atunci cine pune cadouri sub brad?

- Mami, tu știi deja, că tu și tati le puneți.

- Nu este adevărat! zise tatăl supărat. Tu crezi că noi ne trezim în toiul nopții?

- Chiar așa!

După ce au terminat de mâncat, Aaron a rămas în bucătărie, a luat un pahar și a turnat lapte în el. L-a pus lângă brad și după aceea s-a întors din nou în bucătărie. A adus o farfurie și a pus pe ea fursecurile abia scoase din cuptor. Le-a așezat și pe ele lângă brad, în fața paharului cu lapte. Copilul a urcat în camera lui, s-a schimbat în pijamale și s-a băgat în pat.

Peste câteva ore, Maria s-a trezit. Auzise un zgomot care părea să vină de jos. Ea stătea pe gânduri, întrebându-se cine ar fi putut intra în casă. Era speriată și nu se clintea. A rămas blocată câteva minute, după care a hotărât să meargă jos, pentru a afla cine a intrat.

Tremura toată. S-a dat jos din pat, a deschis ușa și a coborât. Când a ajuns pe ultima treaptă, a decis să se ascundă după un perete pentru a nu fi prinsă. S-a uitat pe furiș și l-a văzut pe Moș Crăciun mâncând din fursecurile fratelui ei. Fata a rămas surprinsă. Nu se gândea că fratele său avea dreptate. A înaintat un pas și s-a frecat la ochi. Nu visa, Moș Crăciun chiar era real! S-a dus la el și l-a întrebat:

- Moș Crăciun?

Moșul s-a uitat la ea și i-a răspuns:

- Da, nu te așteptai să vin, nu?

- Chiar deloc!

S-a așternut liniștea pentru câteva secunde, după care Moșul a întrebat:

- Mă ajuți cu livratul cadourilor?

- Desigur!

Maria și Moșul s-au dus afară și s-au urcat în sanie. Aceasta era mare, încăpătoare, colorată cu roșu și auriu.

- Moșule, întrebă Maria, cum poți să livrezi atâtea cadouri într-o singură zi?

- Cu ajutorul renilor, merg foarte repede.

- Cum pot să care atâta greutate?

- Ei nu sunt orice reni, sunt renii lui Moș Crăciun.

- Da, ai dreptate. Elfii tăi unde sunt?

- Elfii ... ei sunt acasă. Lucrează la jucăriile pentru anul următor.

- Deja?

- Da, sunt mulți copii. Bun, acum să pornim, ține-te bine!

Când porniră, Maria a mai avut numai puțin până s-ar fi răsturnat.

- Ce repede mergi, zicea ținându-se de sanie, pentru a nu cădea.

- Da, dacă vrem să ajungem trebuie să mergem repede, deja am pierdut câteva minute vorbind.

- Cum poți să reziști?

- Eu merg de mulți ani cu sania aceasta și m-am obișnuit.

Deodată, Moșul a oprit. Fata mai avea puțin și cădea.

- Am ajuns, zise, acum trebuie să livrăm cadourile.

- Eu ce cadou livrez? a întrebat ea.

Moșul îi aruncă un sac plin de cadouri, pe care de abia putea să-l care.

- Acestea sunt toate cadourile?

- Nu, acesta este doar începutul.

- E prea mult, Moșule.

- Da, îmi amintesc de când eram mai tânăr...

- Acum câți ani ai?

- Daca ți-aș spune, nu m-ai crede. Hai să revenim la misiunea noastră! Pe fiecare cadou este notat numărul casei unde trebuie să fie livrat, dar să îi rupi eticheta, astfel încât să rămână afișat doar numele copilului.

- Bine.

- Repede, pierdem timp!

Maria și Moș Crăciun au plecat în direcții diferite. Fata era bucuroasă. Nu se aștepta să-l cunoască pe Moș Crăciun.

După ce a terminat de livrat toate cadourile, s-a întâlnit cu Moșul și au plecat împreună spre alte case. Deodată sania s-a defectat și s-au prăbușit.

- Moșule, a întrebat Maria, ce se întâmplă?

- S-ar putea să avem o mică defecțiune la sanie. Cred că ne-a lovit ceva, probabil o pasăre, zicea Moșul în timp ce mergea în spatele saniei. S-a rupt o parte din ea.

- Poți s-o repari?

- Da, dar am nevoie de cutia cu unelte.

Au început să o caute, dar nu era nicăieri.

- Ești sigur că trebuie să fie aici?

- Da, de obicei aici era. Probabil am uitat-o acasă...

- Cum reparăm sania?

- Nu știu, poate am o unealtă în buzunar.

- Cum poate să-ți încapă așa ceva într-un buzunar?

- Cum este sacul atât de mic și în el sunt milioane de cadouri, zise Moșul, așa încap și în buzunarul meu mai multe lucruri decât îți poți imagina. Gata, am găsit ceea ce căutam! Acum trebuie să mai găsim o șurubelniță, șuruburi și piulițe.

- De unde le luăm, dacă ai zis că ai uitat cutia cu unelte?

- În căciulă și în buzunar nu sunt... Cred că trebuie să vedem dacă găsim într-un cadou. Altă variantă nu mai avem.

Moșul a început să scotocească prin sac.

- Ai găsit? Deja am pierdut cinci minute.

- Da, acum trebuie să chemăm un elf pentru a monta placa de la sanie.

- De ce nu mi-ai zis asta în timp ce căutai tu?

- Nu m-am gândit.

- Lasă-mă pe mine să o repar, zise Maria luând din mâna Moșului placa și instrumentele necesare. Uneori mă mai jucam cu Aaron cu setul lui de ustensile, pe care i l-ai adus acum doi ani. Fata începuse deja să lucreze.

- Păi asta nu este o jucărie!

- Lasă-mă măcar să încerc, a zis Maria supărată.

După câteva minute, ea a reușit să repare sania.

- Hai, sus în sanie! a strigat copila.

Cei doi s-au urcat în sanie și au început să livreze cadourile. Timpul trecea foarte repede, însă au reușit să își termine treaba la timp, iar Moșul a dus-o pe fată acasă.

- Mulțumesc, pentru că m-ai ajutat!

- Nu ai pentru ce! a răspuns Maria.

- Sincer să-ți spun, nu credeam că poți să repari sania...

- Nici eu!

- Tu nu te așteptai nici să vin, a adăugat Moșul râzând.

- Da...

- Înainte să plec vreau să îți dau ceva.

Moșul a început să caute prin buzunare.

- Vreau să îți dau căciula aceasta. Dacă vrei să vorbești cu mine, doar pune-o pe cap și vom putea comunica.

- Și dacă mă gândesc la doamna Crăciun sau la elfi?

- O să vorbești cu ei. Și poți și să-i vezi.

- Mulțumesc!

- Ne vedem anul următor!

- Da.

El s-a urcat în sanie și a plecat. Maria s-a dus la ea în cameră. Nu își imagina că îl va vedea vreodată. Nu se gândea nici că fratele ei mai mic avea dreptate. Se întreba de ce din atâția copii, ea să aibă parte de această aventură. De ce nu fratele ei, care își dorise încă de mic să-l vadă pe Moș Crăciun? În lume sunt atâția copii care ar merita o asemenea experiență. Oare chiar așa a vrut Moșul să se întâmple? Sau probabil a fost întâmplător? Acesta rămâne un lucru pe care numai el îl știe. Fata era bucuroasă că petrecuse câteva ore în apropierea lui.

Curând, s-au trezit atât părinții, cât și Aaron, care a întrebat-o:

- De ce te-ai trezit atât de devreme?

- Nu mai puteam să dorm și m-am gândit să vin jos să văd dacă a venit Moșul.

- Bine, a spus mama, hai să despachetăm cadourile.

- Da, au zis Maria și Aaron.

Pentru Maria, acea seară a rămas una minunată.

                                                                                    Sfârșit

***Povestea a fost scrisă pe parcursul cursului de scriere creativă „O poveste de Crăciun”, organizat de Alina-Carla Bratosin și Alessandra Gemeș în perioada noiembrie-decembrie 2021. 

Toate drepturile rezervate. Nicio parte din acest text nu poate fi reprodusă sau utilizată în orice formă sau prin orice mijloace, electronice, mecanice, fără permisiunea scrisă a coordonatoarelor acestui proiect, Alina-Carla Bratosin și Alessandra Gemeș (contact: office.mindgift@gmail.com). Orice nerespectare a acestor prevederi duce în mod automat la răspundere penală față de legile naționale și internaționale privind proprietatea intelectuală.